Agent de vanzari
Farmec
- Satu Mare
- Permanent
- Full-time
- Construirea și menținerea relațiilor de succes cu clienții de tip TT;
- Promovarea produselor existente în portofoliul companiei;
- Realizarea lunară a obiectivelor primite; Implementarea strategiilor de marketing în cadrul zoneirepartizate;
- Creşterea vânzărilor fizice şi valorice pe zona deservită faţă de o perioadă de referinţă;
- Prospectarea zonei repartizate, în vederea dezvoltării bazei de clienţi;
- Preluarea, transmiterea comenzilor și încasarea contravalorii acestora de la clienţii din zona alocată;
- Ţine legătura permanent cu clienţii de tip TT din zona sa, ocupându-se de oferirea de servicii post-vânzare în fiecare locație;
- Soluţionarea problemelor apărute pe traseu şi în relaţia cu clienţii; Identificarea unor măsuri de creştere a volumului de vânzări şi de reducere a cheltuielilor, unor acţiuni de fidelizare a clienţilor
- Studii medii/postliceale;
- Permis de conducere categoria B;
- Certificat de cazier judiciar.
- Cunoașterea tehnicilor de vânzări, de negociere, reguli privind disciplina de casă (încasare, depunere numerar, emitere chitanţe, facturi), servicii post-vânzare.
- Comunicare în mediul business;
- Muncă în echipă;
- Principiile şi metodele implicate în expunerea, promovarea şi vânzarea produselor şi serviciilor;
- Managementul eficient al timpului/al agendei zilnice și al portofoliului de clienți;
- Orientare catre client si excelenta dovedita in relatiile cu clientii;
- Abilitati excelente de prezentare, negociere, influență, tratare obiecții;
- Personalitate proactiva cu gandire pozitiva.
jobssup